Prima parte a sezonului a reprezentat o perioadă de tranziție pentru ACSO Filiași, marcată de schimbări importante la nivelul lotului și de un proces necesar de adaptare. În cele ce urmează, antrenorul principal al echipei, Victor Naicu, vorbește despre parcursul de până acum, aspectele pozitive observate, obiectivele pentru a doua parte a campionatului și mesajul său pentru toți cei care susțin clubul.
– Cum vi s-a părut prima parte a sezonului?
Prima parte a sezonului a fost destul de dificilă, pentru că au existat schimbări mari în cadrul lotului, iar acest lucru a dus la o lipsă de omogenitate. Tinerețea și lipsa de experiență și-au spus cuvântul, însă era un lucru de așteptat în acest context.
– Ce ați remarcat pozitiv în cadrul echipei și ce aspecte credeți că ar putea fi îmbunătățite în viitor?
Ca lucru pozitiv, pot spune că, odată cu trecerea etapelor, jucătorii nou-veniți au prins încredere în ei. Chiar dacă am pierdut multe jocuri, evoluția noastră a fost una bună, apreciată inclusiv de adversarii noștri. Pe viitor, trebuie să îmbunătățim relațiile de joc, dar și partea fizică a jucătorilor noștri. Sperăm să reușim acest lucru în această pauză de iarnă.
– Ce-și propune ACSO Filiași de la a doua parte a sezonului?
Îmi doresc ca evoluția noastră să fie una constantă pe toată durata jocului, nu doar în prima repriză. Vrem să adunăm cât mai multe puncte în clasament, astfel încât să nu avem emoții în privința retrogradării. De asemenea, îmi doresc ca jucătorii tineri să capete constanță în joc, pentru că trecerea de la juniorat la seniorat este una dificilă.
– Se vor face modificări majore la nivelul lotului în următoarea perioadă?
Ca obiectiv pentru partea a doua a sezonului, ne propunem păstrarea jucătorilor actuali din lot. Nu ne concentrăm pe aducerea altor jucători, deoarece situația financiară nu ne permite acest lucru. Totuși, dacă am găsi un jucător bun, care să ne poată ajuta și care să accepte situația noastră, cu siguranță nu vom spune nu unei eventuale veniri.
– În final, ce mesaj aveți pentru cei care sunt alături de echipă?
Îmi doresc ca toți cei implicați la echipă să fie în continuare alături de noi, pentru că știu ce eforturi financiare se fac pentru ca această echipă să-și continue activitatea. Le mulțumim pentru sprijin și îi așteptăm în continuare alături de noi.
