Perioada de mercato a adus modificări importante în lotul echipei noastre, atât la capitolul plecări, cât și la veniri.
Ne despărțim de Popa Alex, Eftimie Bogdan și Netoțiu Sebastian, jucători cărora le mulțumim pentru implicarea și munca depusă în tricoul echipei noastre și le dorim mult succes în continuare.
În același timp, lotul se întărește prin venirea portarului Costin Eduard, Ahmed Almahandi și Crăciun Raul. Un moment special îl reprezintă revenirea lui Armășelu Alexandru, după o lungă perioadă de absență cauzată de o accidentare gravă. Reîntoarcerea sa este, fără îndoială, un câștig important pentru vestiar și pentru întreaga echipă.
Pe plan sportiv, vineri am disputat un nou meci de pregătire, la Târgu Jiu, împotriva formației CSM Târgu Jiu. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-0, însă staff-ul tehnic a profitat de acest joc pentru a rula întregul lot și pentru a testa diverse formule de echipă.
Continuăm munca, rămânem uniți și privim cu încredere către ceea ce urmează.
Hai, Filiași!
